Evenimente conexe

Galateea Contemporary Art Gallery – 14 septembrie – 13 octombrie 2016

Arheologia Memoriei: Cartile Focului

Artist: Vlad Basarab

Expoziția va consta dintr-o instalație de mari dimensiuni intitulată Cărțile Focului alcătuită din sute de cărți din ceramică așezate pe o platformă de lut. Ideea proiectului o reprezintă cultura ca bază a civilizației, simbolizată de folosirea pământului ars și nears în construirea unui sit arheologic în formă de bibliotecă arhetipală din cărți de ceramică…Majoritatea cărților le-am ars în cuptoare tradiționale românești din Potigrafu și Piscu prin arderea cu lemne și bălegar de cal. Comunitățile de olari din Piscu și Potigrafu s-au destrămat, sute de olari abandonând acest meșteșug după 1990. Pentru mine reprezintă o mare inspirație să particip la revitalizarea unor procese date tăcerii.

DSC_7867


COMBINART/ 1+1=10 – 30 septembrieNoaptea Albă a Galeriilor #10

Asociația Culturală COMBINART/ 1+1=10 va organiza pe 30 septembrie 2016 cu ocazia NAG #10 (Noaptea Albă a Galeriilor) la Combinatul Fondului Plastic ateliere deschise, și o serie de evenimente artistice (workshop, performance, concert, proiecții etc.) între orele 14:00 – 04:00. Programul detaliat va fi anuntat in luna septembrie. https://www.facebook.com/infocombinart/

Screen Shot 2016-07-18 at 08.31.38


UNAgaleria – 15 – 27 septembrie

15 septembrie, ora 19.00_UNAGaleria – Expoziție Urban fever by UNARTE Students

Expoziția realizată la UNAGalerie a rezultat, în mod firesc, din cumularea discursurilor unor tineri care studiază ori au absolvit recent Universitatea Națională de Arte din București și care împărtășesc o viziune proaspătă asupra experienței citadine. O viziune neunitară și, evident, neuniformă, o formă de inedit a fiecărui artist. Expoziția a derivat conceptual din proiectul mai amplu „Arte în București, IN-VARIABIL”. Accentul este pus pe experiența generată de fragmentarea structurală a orașului – există centru și periferie, orașul nou și orașul vechi, cartierele dormitor, parcurile etc. Mișcarea ciclică prin rețeaua care unește „teritoriile” determină un cumul de obișnuințe și de atitudini. Conjunctural, aparținem formal unui spațiu comun care ne definește identitatea – stabilită prin documentele civile, dar în ciuda acestor tușe comune, relația pe care o avem cu orașul este unaindividuală, ce ține de viața trăită și de propriul destin. Explorarea teritoriului urban în contemporaneitate, făcută cu ochiul sincer și uimit al descoperitorului de păduri virgine, poate fi, artistic vorbind, o recompunere a acestui teritoriu cu lipsuri și excese, o redefinire dialectică a lui.


Galeria 15 DESIGNWalking on the City, Hărțile timpului – Tehnici arhaice / abordări contemporane

Galeria 15 DESIGN a Uniunii Artiștilor Plastici din România este localizată în Centrul Vechi al Bucureștiului, în “Hanul cu Tei”, iar accesul se face atât din strada Lipscani cât și din strada Blănari. Galeria organizează expozitii de artă și design ale membrilor UAP, ale absolvenților Universității de Arte București și ale artiștilor invitați.

În perioada septembrie – octombrie 2016, evenimentele programate în acest spațiu, ca evenimente conexe ale proiectului „Arte în București”, aflat la cea de a 7-a ediție, debutează cu expoziția de grup „Walking on the City”, un proiect fotografic al tinerilor designeri coordonați de lector univ. asociat dr. Corina Gabriela Duma de la Universitatea de Arte din București. Proiectul abordează relația designer-oraș propunând o incursiune prin țesutul urban al Bucureștiului, traversat la pas, cu adnotări fotografice filtrate prin grila cunoștințelor și preocupărilor legate de literă și print proprii profesiei de grafic designer. Vernisajul expoziției este dublat de lansarea în România cărții „București, orașul simțurilor. Trasee culturale în spațiul public al unui oraș postcomunist” publicată la C&N Verlag, Berlin de Corina Duma.

Următorul eveniment derulat în această perioadă în spațiul galeriei este expoziția „Hărțile timpului – Tehnici arhaice / abordari contemporane” ( 12 .09 – 25.09. 2016) care cuprinde lucrări realizate în cadrul proiectului Hărțile Timpului (PN II IDEI). Piesele expuse prezintă o istorie a vechilor tehnologii romane de prelucrare a sticlei și modalități de utilizare a lor astăzi, pentru a genera opere de artă contemporane.

Teaser Ev.Conexe Arte in Bucuresti_Galeria 15 Design


Environement Art pe zidurile casei artistului Vasile Mureșan Murivale –Atingerea Inefabilului – Kilomentrul 0. Calea Moșilor nr. 62-68 – Piața Decebal

Km zero – Zidurile acestea au purtat povara multor ani a tagurilor agresive. În primăvară am zugrăvit zidurile cu var. Deodată s-a creat o stare de linişte şi tihnă. Parcarea din faţa casei mele era murdară şi plină de gunoaie. Am igienizat singur fără ajutorul nimănui. Altfel, putea mi dea foc la casă cât erau de mari. Apoi, în locul vechilor desene făcute cu teme maternale am repictat pe zidul alb, maternităţi. Când am ajuns pe atelierul meu pictând o maternitate am descoperit în zidul stricat o hartă a ţării. Aici mi-a venit titlu Atingerea inefabilului l şi motivaţia conceptului proiect de ţară. Am lucrat în toată parcarea timp de 3 săptămâni continuu pe vreme caniculară. Am făcut insolaţie la început însă am continuat cu teme după maeştri şi binomul 01. Acum e gata,  puteţi bucura de ea. E ceva unic la km zero Bucureşti. De câțiva ani mi-am propus fac o intervenţie în spaţiu la km zero bucureşti unde îmi duc existenţa într-o casă cu o curte îngustă o ulicioară. Vara îmi place fac expoziţii de o zi. Anul acesta s-au întâmplat evenimente triste. Trei oameni care locuiau într-un wc insalubru au murit unul câte unul, Aurica, Iliuţă şi Petre. Ei făceau parcarea. Acum locul e pustiu însă plin de şobolani. Când am făcut o curăţenie generală m-am gândit pictez direct pe zidul zugrăvit cu var. Astfel am făcut după pauze cu madone o serie de madone cu pruncul. Încet, am integrat şi celelalte elemente din peisaj în compoziţie. După 30 de zile au rezultat 10 tablouri mari care cuprind întreagă piaţă. Seria de madone cu pruncul e cea mai evidenţă, apoi zidurile cu binomul 01, geneza sixtină şi inserţii pe taguri recuperate. Am lucrat non stop cu plăcere. Piaţa a devenit un spaţiu al creaţiei scos din penumbra izolării. La tot spectacolul participă şi lumina. Dimineaţa, la ora 12.30, o lumina cade exact pe o golgota. După-amiaza madonele sunt mângâiate de umbra frunzelor. Din oţetar. Această atingere a inefabilului se vrea o atingere a memoriei locului, unde ani de zile în parcarea această s-au desfăşurat multe manifestări de artă.

muri